CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 240 / 2015
AVIZ
referitor la propunerea legislativă pentru modificarea art.2 alin.(3) din Ordonanța de urgență nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor
Analizând propunerea legislativă pentru modificarea art.2 alin.(3) din Ordonanța de urgență nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr.B36 din 19.02.2015,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observații și propuneri:
1. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art.2 alin.(3) din Ordonanța de urgență nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr.132/2011, cu modificările și completările ulterioare, urmărindu-se stabilirea plafonului maxim al indemnizației de creștere a copilului, pentru primul an la cel mult 6,8 ISR, iar în al doilea an la 2,4 ISR.
2. Propunerea legislativă se încadrează în categoria legilor organice, fiind incidente prevederile art.73 alin.(3) lit.p) din Constituția României, republicată, iar în aplicarea dispozițiilor art.75 alin.(1) din Legea fundamentală, prima Cameră sesizată este Senatul.
3. Întrucât propunerea legislativă are implicații asupra bugetului de stat, este necesar să se solicite punctul de vedere al Guvernului, în conformitate cu art.111 alin.(1) din Constituția României, republicată.
4. La partea dispozitivă a articolului unic, în vederea respectării normelor de tehnică legislativă, propunem reformularea astfel :
Articol unic. - Alineatul (3) al articolului 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.830 din 10 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr.132/2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:.
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.